Newsflash

Rezultate căutare « prof dr veronica popescu »


Vintilă Ciocâlteu – creatorul biochimiei medicale româneşti

de Mihai POPESCU - mar. 19, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

O fragilitate, două fragilităţi

de Dr. Eugenia GROSU-POPESCU - mar. 12, 2010

  Mai întâi, iată câteva încântătoare veşti pentru oricare telespectator speriat de criză: o vedetă a făcut prima ciorbă la 12 ani; o alta şi-a rupt piciorul la schi şi s-a tratat peste hotare. Un actor român filmează în Egipt pentru o telenovelă; un altul, străin, nu se dă în vânt după muncă. O familie de staruri din America vrea din nou copii, iar provizoria pereche de la noi are parte de o vacanţă în Caraibe. O cântăreaţă autohtonă caută, în deplină gălăgie, un chitarist demn de valoarea ei ş.a.m.d. Aşa arăta, într-o zi, „Revista presei mondene“ de la N 24 Plus.
  Din păcate, un telespectator speriat de criză, dus de telecomandă, poate afla şi grozăvii. Pe Money Channel, de pildă, se poartă discuţii aprige despre energiile regenerabile, care trebuie să înlocuiască neregenerabilele (inclusiv preacurata energie nucleară), iar pe un alt post, nişte furioşi îşi întreabă guvernanţii ce caută germanii în Afganistan. (Că Afganistanul n-a atacat Germania, ca ea să se apere… – spun ei.) Au fost aceste două exemple nişte plicticoşenii. Telespectatorul speriat de criză preferă ceva mai uşor. (...)

 

Halucinogene şi fumigene…

de Dr. Eugenia GROSU-POPESCU - mar. 5, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

În căutarea faptelor bune

de Dr. Eugenia GROSU-POPESCU - feb. 26, 2010

   Azi aş vrea, cu voia dumneavoastră, să ne ferim de cei trei „S“ (Sânge, Sex, Scandal), stăpânii ratingurilor TV, din două motive: întâi pentru că nimic nu e veşnic, deci şi ei pot ieşi din modă, apoi pentru că, spunea cineva, faptele bune chiar fără sânge, fără sex, fără scandal pot fi molipsitoare şi pot creşte ratingul sufletesc. Căutăm, aşadar, ceva fapte bune pe micul ecran. (...)


 

Despre copii

de Dr. Eugenia GROSU-POPESCU - feb. 19, 2010

   Un documentar, ba chiar două documentare TV, despre copii părăsiţi, privaţi de dragoste şi de îngrijire, sunt transmise în aceeaşi zi la două posturi diferite. Imagini bolnave, cu fiinţe suferinde, atacate de paraziţi, de germeni ai feluritelor boli, nehrănite, flămânde, adevărate schelete ambulante care nu mai cer nimic altceva decât milă. Stările lor sunt deplorabile, infecţiile, paraziţii care îi chinuiesc au atins un maximum incredibil. Mai au puţin şi dispar. (...)

Droguri de criză

de Dr. Eugenia GROSU-POPESCU - feb. 12, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

„Marea faţă vorbitoare“

de Dr. Eugenia GROSU-POPESCU - feb. 5, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Vermicultura

de Dr. Eugenia GROSU-POPESCU - ian. 29, 2010

Termenul de vermicultură e mult mai plăcut – şi fără atâtea conotaţii negative – decât acela de cultură a râmelor, dar despre bietele noastre râme este, de data asta, vorba. Nişte viermi ai pământului care nu străbat solul cu superficialitate şi aroganţă, ci îl trec prin trupul lor, fabricând o substanţă cu totul nouă şi benefică tuturor culturilor, numită humus. (...)

Premiul de Excelenţă al FNSA laureat: dr. Bogdan Ovidiu Popescu

de E. S. - ian. 22, 2010

Dl dr. Bogdan Ovidiu Popescu de la Clinica de Neurologie a Spitalului Universitar de Urgenţă din Bucureşti, şef de lucrări la UMF „Carol Davila“, a fost distins cu Premiul de Excelenţă al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă (FNSA), premiu acordat tinerilor specialişti din diferite domenii ale ştiinţei şi artei care s-au remarcat prin realizări deosebite. (...)

Activităţile de suflet ale dr. R. D. Popescu

de Conf. dr. Vitalie TEODORU - ian. 22, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Copilul care nu voia să se nască

de Dr. Eugenia GROSU-POPESCU - ian. 22, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

O „euro-catastrofă“ pentru copii

de Dr. Eugenia GROSU-POPESCU - ian. 15, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Reconstrucţia fizionomiei

de Dr. Eugenia GROSU-POPESCU - ian. 8, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Atingerea cuantică

de Dr. Eugenia GROSU-POPESCU - dec. 25, 2009

Într-o atmosferă supraîncărcată de vindecători şi vindecătoare, editurile fac bani buni publicând cărţi de autor sau compilaţii cu prezentări de metode care, fără să ceară subiectului cine ştie ce efort sau ani de studiu, îl învaţă pe acesta cum să restabilească urgent şi sigur starea de bine fizic, mintal şi social a oricărui muritor. Tentaţia de a le respecta cu sfinţenie preceptele este însă la fel de nepotrivită ca şi aceea de a le ignora sau a le desfiinţa cu superioritate. Pentru că ele pot conţine şi idei preţioase – sau unele primejdioase –, nu neapărat elucubraţii. (...)

Puncte… puncte… puncte…

de Dr. Eugenia GROSU-POPESCU - dec. 25, 2009

„În papuci de vedetă“ – se numeşte emisiunea, iar postul este Kanal D. Vedem o familie cu probleme. Nevasta are un făcăleţ. Bărbatul învaţă, la sală, tehnici de apărare. Ea spune că el e prost. Ca ea să nu mai spună că el e prost şi să-l bată cu făcăleţul, după ce învaţă – cu instructor – tehnici de apărare, el se prezintă – pus la costum negru, cămaşă prăzulie şi cravată albăstrie – într-un local cu dansatoare cvasiorientale care zvâcnesc prieteneşte din trenul posterior. (...)

Ne distrăm sau profanăm?

de Dr. Eugenia GROSU-POPESCU - dec. 18, 2009

Programul distractiv se cheamă „Vacanţa mare“. Mugur Mihăescu şi ai săi sunt din ce în ce mai crispaţi, din ce în ce mai ne-inspiraţi, din ce în ce mai chinuiţi şi mai chinuitori – ca interpreţi. Secvenţele sunt cu atât mai jalnice cu cât grupul părea, la începuturile sale, unul promiţător. Singurul lui noroc: faptul că postul are patroni turci, care, probabil, nu ştiu româneşte. Dacă ar şti, n-ar râde, ci s-ar înfuria auzind glumele şi glumiţele derizorii ale actualei „Vacanţe“, care nu mai e nici vacanţă şi nici mare pentru că e cotropită de publicitate, iar comicul e de grădiniţă – grupa mică. (...)

Un curs la care am lipsit

de Dr. Eugenia GROSU-POPESCU - dec. 11, 2009

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Misiune neîndeplinită

de Dr. Eugenia GROSU-POPESCU - dec. 4, 2009

O televiziune publică este publică dacă şi numai dacă are în vedere nevoile de cunoaştere ale publicului – cele ştiute, ca şi cele neştiute de el – ca să le satisfacă la modul inteligent. O televiziune publică este publică dacă şi numai dacă ţine la curent publicul cu tot ce este vital pentru el, începând de la starea vremii (acasă şi pe glob), până la starea vremurilor (idem), dacă nu-i scapă niciuna dintre deciziile şi niciuna dintre faptele mai marilor zilei şi le face publice. (...)

TRANSPLANTUL DE CELULE STEM controversă etică sau terapia viitorului în afecţiunile hepatice cronice?

de Dr. Răzvan IACOB - nov. 27, 2009

În ultimii 20 de ani, ştiinţa medicală a fost revoluţionată prin descoperirile cu privire la utilizarea terapeutică a celulelor stem. Interesul deosebit faţă de acestea a fost stârnit de posibilitatea de a găsi noi tratamente în afecţiuni considerate incurabile. (...)

Comunicare, numele tău e degeaba!

de Dr. Eugenia GROSU-POPESCU - nov. 27, 2009

Mijloacele de comunicare în masă au cucerit globul. Ţesătura din ce în ce mai deasă a undelor purtătoare de mesaje radio-tv, internetul, lumile virtuale fără frontiere, dar cu baroni ai cerurilor inventivi şi putred de bogaţi, ar fi, teoretic, mijloace menite să promoveze din ce în ce mai intens comunicarea. Şi totuşi… Recapitulăm câteva cunoştinţe studenţeşti de anul I de la Ştiinţele comunicării. Când doi oameni se aşază faţă în faţă la o masă, ca să stea de vorbă despre ceva anume, ei, de fapt, nu sunt doi, ci şase. (...)

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe